X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Autoritățile spun cînd vor examina cauza de extrădare a lui Rizea

31 dec. 2021,, 15:58   Societate
1514 0

Ministerul Justiției al Republicii Moldova vine cu următoarele precizări privind cauza de extrădare a lui Rizea Cristian din Republica Moldova în România, în vederea executării sentinței instanțelor judecătorești române, prin care persoanei date i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani și 8 luni privațiune de libertate.

După recepționarea cererii de extrădare de la autoritățile române, Ministerul Justiției din Republica Moldova a transmis, pe 23 noiembrie 2020, Judecătoriei Chișinău demersul de extrădare din Republica Moldova în România a lui Rizea Cristian, pentru examinare și emitere a unei decizii în acest sens.

Pînă în prezent, în cadrul Judecătoriei Chișinău au avut loc nouă ședințe de judecată pe marginea acestui dosar. De cele mai multe ori, însă, acestea au fost amînate la cererile avocaților lui Rizea Cristian. Motivul invocat al amînărilor a fost examinarea unor cauze conexe în contencios administrativ, care ar avea legătură cu dosarul de extrădare. Următoarea ședință de judecată pe cauza de extrădare este stabilită pentru 28 ianuarie 2022.

Cu titlu de informare, aducem la cunoștință că Rizea Cristian a contestat în contencios administrativ, la Judecătoria Chișinău (sediul Rîșcani), Decretul Președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova. Totodată, acesta s-a adresat cu două cereri separate către Președintele Republicii Moldova și Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne, prin care a solicitat acordarea azilului pe teritoriul Republicii Moldova.

Ulterior, Cristian Mihai Rizea a fost lipsit de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău.


Astfel, cauza de extrădare a lui Rizea Cristian va fi soluționată odată cu adoptarea, de către instanțele judecătorești naționale, a unei decizii irevocabile pe marginea demersului de extrădare depus de către Ministerul Justiției din Republica Moldova.

Totodată, Republica Moldova a informat astăzi Ministerul Justiției din România despre mersul examinării cauzei de extrădare a lui Rizea Cristian, actualizînd informația vizînd procedura în cauză, prezentată anterior.

În continuare, Ministerul Justiției va întreprinde toate acțiunile necesare în conformitate cu prevederile Convenției europene de extrădare (Paris, 13.12.1957) și a legislației Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?