Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Autorităţile şi fermierii au discutat soluţii pentru prevenirea pestei porcine africane

14 iun. 2022,, 23:00   Societate
2456 0

Autoritățile naționale au organizat ieri o ședință comună cu crescătorii de porcine pentru a discuta despre măsurile de biosecuritate pentru animalele pe care le dețin. Scopul întrunirii a constat în identificarea soluţiilor eficiente pentru prevenirea și combaterea răspîndirii pestei porcine africane pe teritoriul țării noastre.

„Fiecare fermier este obligat să asigure sănătatea animalelor prin implementarea măsurilor necesare pentru prevenirea maladiei. Acest lucru este necesar îndeosebi în campania de recoltare a furajelor, cînd riscul de răspîndire a virusului este considerabil prin intermediul mistreților și al altor animale purtătoare de virus”, potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).

Totodată, în cazul în care un porc dă semne că este bolnav de pestă porcină africană, se va anunţa imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, medicul veterinar oficial, Direcția teritorială pentru siguranța alimentelor sau primarul satului. Animalele bolnave vor fi izolate urgent.

De asemenea, s-a menționat necesitatea coordonării eforturilor cu structurile abilitate pentru a combate maladia.

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, ultimele focare de pestă porcină înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova au fost în perioada 21-27 mai, în orașul Edineț și în raionul Dubăsari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?