X 
Cutremure stiri: 502

Au fost anunțate concursuri pentru suplinirea funcțiilor vacante la CSJ, Curtea de Apel Chișinău și Bălți

24 sep. 18:15   Societate
2035 0

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat anunțarea concursurilor pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Curtea de Apel Chișinău și Curtea de Apel Bălți.

Termenul pentru depunerea cererilor pentru participarea la cele trei concursuri este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, transmite zdg.

CSM nu a scos la concurs un număr exact de posturi vacante, fiind în desfășurare mai multe concursuri. Astfel, este vorba despre numărul de funcții care vor fi vacante la etapa de interviu.

La Curtea de Apel Bălți au fost scoase la concurs șapte funcții vacante.

Totodată, a fost anunțat concurs pentru suplinirea, prin transfer temporar, a șapte funcții vacante de judecător la Curtea de Apel Chișinău. Termenul pentru depunea dosarelor este 24 octombrie.


La concursul anunțat anterior pentru CSJ, deschis pînă la 15 septembrie, s-au înscris cinci candidați.

Noua componență a Curţii Supreme de Justiţie se constitutie din 11 judecători din rîndul judecătorilor de carieră și 9 judecători din rîndul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului. În prezent, la CSJ sînt 11 magistrați, dintre care 4 transferați temporar.

Anterior, CSM a aprobat transferul temporar, începînd cu 23 septembrie, pînă la ocuparea a 30 de funcții, la Curtea de Apel Chișinău a celor trei magistrați care au depus cereri.

Este vorba despre judecătorul Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, și magistrații de la Judecătoria Chișinău Constantin Roșca și Roman Pascari. Cei trei sînt specializați în materie civilă, de contencios administrativ și insolvabilitate. Membrii CSM au întrebat candidații dacă, în caz că „va fi necesar un judecător în Colegiul penal”, ar fi dispuși să examineze dosare penale, iar cei trei au răspuns afirmativ.

Din cele 57 de posturi disponibile la Curtea de Apel Chișinău, în prezent sînt ocupate doar 26, după ce 20 de judecători și-au dat demisia înainte de începerea evaluării externe a integrității financiare și etice. CSM anunțase anterior concurs pentru ocuparea a 10 posturi, dar doar trei judecători s-au arătat interesați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав