X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Au dat buzna în școlile din țară, iar acum vor plăti cu libertatea lor

26 iun. 2018,, 10:31   Societate
1842 0

Cinci tineri au fost condamnaţi recent la pedepse cuprinse între 6 şi 12 ani închisoare după ce au spart sediile a patru instituţii de învăţămînt din raioanele Străşeni şi Criuleni, i-au atacat pe doi dintre paznici şi au sustras bunuri în proporţii deosebit de mari, relatează Noi.md.

Procurorii au demonstrat că, în perioada lunilor februarie-martie 2015, indivizii au pătruns în incinta gimnaziilor „Dolna”, „Dmitrie Cantemir” şi Liceul „Zubreşti” din raionul Străşeni, precum şi în Gimnaziul „Mihai Eminescu” din satul Jevreni, raionul Criuleni, din care au sustras echipament tehnic şi muzical, estimat la peste 325 de mii de lei. Doi dintre paznicii acestor instituţii au fost atacaţi, unuia fiindu-i aplicate multiple lovituri cu o ţeavă metalică, în urma cărora acesta s-a ales cu o serie de traumatisme.

Ulterior, inculpaţii s-au năpustit şi asupra unui locuitor al satului Zubreşti, care stătea la poarta propriei gospodării, pe care l-au lovit crunt cu pumnii şi picioarele, numindu-l cu cuvinte necenzurate.

Inculpaţii sînt locuitori ai raioanelor Leova şi Călăraşi. În prezent ei au vîrstele cuprinse între 20 şi 24 de ani, iar la momentul comiterii crimelor, doi dintre aceştia erau minori.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?