COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 539 104   INFECTAȚI 258 581(+97)   TRATAȚI 251 347     DECESE 6242(+2)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2819
Puterea stiri: 6418
Coronavirus stiri: 7297

Atenționarea specialiștilor: Numărul cazurilor de COVID-19 va crește în R. Moldova

13 mai. 09:58   Societate
1091 2

Autorităţile Republicii Moldova spun că în ultima săptămîna a scăzut cu peste 35 la sută numărul infectărilor cu COVID.

Specialiştii din domeniul sănătăţii atrag însă atenţia că după manifestaţiile din 9 mai şi ceremoniile dedicate Paştelui Blajinilor numărul îmbolnăvirilor va creşte. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au transmis avertismentul în emisiunea Punctul pe Azi şi au îndemnat populaţia să se vaccineze.

Tatiana Zatîc, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii: Situaţia respectivă ne duce la gîndul că în următoarele zile, 14 zile am putea avea un număr sporit de cazuri. Noi vedem aceasta şi după rata de contagiozitate că este deja în creştere de la 0,80 la 0,84. Este un indicator nu bun deloc. Şi asta încă o dată impune populaţia să respecte normele de siguranţă.

Angela Paraschiv, epidemiolog ANSP: O altă parte este persoanele care au revenit în ţară, care posibil să revină fiind în perioada de incubaţie sau persoane care sînt cu forme uşoare sau asimptomatice şi să revină cu o variantă cu nişte mutaţii, atunci populaţia noastră fiind sensibilă faţă de aceste mutaţii noi, sigur va fi un factor care va declanşa un alt val.

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a recomandat anterior evitarea manifestaţiilor în masă, însă aceste îndemnuri au fost ignorate.


Tatiana Zatîc, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii: Decizia privind anumite activităţi a fost coordonată cu comisiile teritoriale de sănătate publică. Respectiv, s-au întîmplat asemenea evenimente care puteau fi amînate pentru un alt an mai bun.

Specialiştii în sănătate îndeamnă cetăţenii să se imunizeze. De ieri în Republica Moldova a început a treia etapă de vaccinare împotriva noului coronavirus. În mod prioritar sînt vaccinate persoanele care activează în domeniul alimentaţiei publice, în transporturi şi comunicaţii. Pînă acum, în Republica Moldova au fost administrate peste 192.000 de doze de vaccin.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


[No canvas support]
  • Votat 0
🔽🔽