X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Atenție! Nu vă lăsați prinși în "capcana" acestui grup de bărbați

19 apr. 2018,, 15:41   Societate
2457 0

SA „Apă-Canal Chișinău” atenționează populația să fie prudentă, în condițiile în care zilele trecute, un grup de bărbați care s-au dat drept angajați ai întreprinderii, a cerut bani de la consumatori sub pretextul remedierii unei avarii.

Cazul avut loc la o adresă de pe strada Vasile Alecsandri din capitală, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al ACC se menționează că potrivit informației parvenite de la un consumator, în seara zilei de 18 aprilie, în bloc a avut loc defecțiune la ventilul contorului comun, instalat în subsol. Pentru a remedia situația, oamenii au chemat o echipă de specialiști, apelînd la numerele de telefon indicate pe panoul cu anunțuri din scara blocului. La telefon au răspuns persoane, care s-au prezentat angajați ai întreprinderii și care au pretins suma de 150 de lei pentru remedierea avariei. Pe lîngă faptul că au venit la cîteva ore de la producerea avariei, ajunși la fața locului, aceștia au cerut, din spusele consumatorilor, suma de 500 de lei. Mai mult, membrii așa-zisei echipe de intervenție erau în stare de ebrietate. Într-un final, aceștia au plecat fără să remedieze avaria.

Imediat după ce administrația ACC a fost informată despre acest caz specialiștii au mers la fața locului și au reparat conducta avariată. Furnizorului de apă califică acest incident drept un atac direct la imaginea instituției și își exprimă regretul pentru situația neplăcută creată consumatorilor. Mai mult, angajații ACC consumatori să fie mai vigilenți, iar pentru a evita astfel de cazuri să ceară legitimația de serviciu. În caz de refuz, consumatorii trebuie să renunțe la serviciile propuse și să anunțe furnizorul de apă sau poliția. Totodată, dacă au posibilitatea, consumatorii sînt îndemnați să le facă poze celor care se dau drept angajați ai întreprinderii.

SA „Apă-Canal Chișinău” informează consumatorii că serviciile de remediere a avariilor la apeduct sau canalizare sînt gratuite. În caz de necesitate, aceștia se pot adresa non-stop la serviciul dispeceratul central la numărul de telefon 022-25-66-66, pot lăsa un mesaj la adresa electronică acc@acc.md sau pe pagina oficială de Facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?