X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Astăzi va avea loc ultima ședință în dosarul lui Gheorghe Petic

5 mar. 2019,, 08:40   Societate
2337 0

Fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, ar putea astăzi, 5 martie, să-și afle sentința în dosarul în care este acuzat de viol. Săptămîna trecută procurorii au solicitat 4 ani de închisoare pentru învinuit.

Avocata lui Gheorghe Petic, Angela Istrati, anunțase anterior că la data de 5 martie lui Petic îi va fi oferit ultimul cuvînt în acest proces.

Amintim că la 28 februarie, în cadrul unei noi ședințe de judecată, procurorii au solicitat 4 ani de închisoare pentru Gheorghe Petic și aplicarea unei amenzi de 32 de mii 500 de lei și achitarea a 65 de mii de lei drept prejudicii cauzate statului.

Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018. Pe numele lui a fost pornită o cauză penală pentru viol.

La trei zile, pe 15 octombrie 2018, a avut loc prima ședință de judecată în cazul fostului polițist de frontieră. Inițial, Petic s-a aflat în închisoarea din Nisporeni, de unde a fost transferat la Bălți, iar la mijlocul lunii decembrie 2018, acesta a fost transferat în penitenciarul din Rezina.


Oamenii legii au publicat înregistrarea de la 112 a apelului femeii care ar fi fost violată.

În iulie 2018, acestuia i-a fost spartă pagina de Facebook și e-mailul personal.

Gherghe Petic este și fost angajat al Poliției de Frontieră, care anterior făcuse dezvăluiri despre scheme de contrabandă cu țigări în care ar fi implicați responsabili din Poliția de Frontieră din Republica Moldova și România.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?