Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Astăzi, în R.Moldova ar putea fi prelungită starea de urgență

31 iul. 2023,, 07:14   Societate
2605 0

Parlamentul va examina propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență cu 60 de zile, începînd cu data de 3 august 2023, notează Noi.md.

Membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au examinat PROIECTUL de hotărîre care prevede acest lucru și au decis să-l propună în plenul Parlamentului spre adoptare.

Propunerea de prelungire a stării de urgență a fost înaintată de Guvern în contextul pericolului iminent la adresa securității naționale cauzat de războiul din Ucraina. În nota informativă a proiectului de hotărîre se menționează că riscurile sînt mari inclusiv din cauza atacurilor din imediata apropiere de frontiera NATO, în regiunile Odesa și Reni, aproape de frontiera Republicii Moldova. De asemenea, țara noastră va fi afectată după sistarea acordului privind exportul de cereale prin bazinul Mării Negre, impusă de Rusia la data de 17 iulie, ceea ce va conduce la creșterea tranzitului de cereale prin țara noastră. Autoritățile mai menționează că țara noastră rămîne expusă războiului hibrid, prin promovarea informațiilor false, manipulărilor cu scop militar și violenței interetnice. În același timp, războiul din Ucraina ar putea împiedica livrările către Republica Moldova de gaze naturale și energie electrică.

Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, agenții economici și pentru cetățenii aflați pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit proiectului de hotărîre, starea de urgență nu va afecta organizarea și desfășurarea alegerilor pe teritoriul țării noastre.

Starea de urgență pe întreg teritoriul țării a fost declarată de către Parlament la data de 24 februarie 2022, la propunerea Guvernului Republicii Moldova, pentru a permite luarea deciziilor prompte și gestionarea eficientă a riscurilor și amenințărilor care pot apărea.

3
1
0
2
20

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?