Unul dintre cele mai eficiente moduri de a reduce riscul de AVC este menținerea unui stil de viață activ. Compania Națională de Asigurări în Medicină încurajează populația să-și verifice regulat tensiunea arterială, să renunțe la fumat și la consumul de alcool în exces, să facă exerciții fizice regulat și să adopte o alimentație sănătoasă.
Din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală sînt procurate serviciile de tratament intervențional în AVC acordate în primele şase ore de la debutul simptomelor.
În anul curent, pentru tratarea acestor cazuri acute au fost planificate peste 20 de milioane de lei. Costul tratamentului unui pacient depășește 120 de mii de lei.Numărul intervențiilor chirurgicale pentru AVC s-a majorat esențial în nouă luni ale acestui an, iar peste 200 de pacienți au avut acces la operații minim-invazive, realizate cu tehnologie de ultimă generație.
Anul trecut, au fost alocate 5,6 milioane de lei pentru implementarea a trei proiecte investiționale de anvergură, ce au contribuit la crearea centrelor care acordă asistență medicală pacienților cu AVC.
Pînă la 90% dintre accidentele vasculare pot fi prevenite prin atenția acordată factorilor de risc, cum ar fi hipertensiunea, tulburările de ritm cardiac, colesterolul crescut, fumatul, obezitatea, diabetul, lipsa activității fizice și o dietă necorespunzătoare.
Adăuga comentariu