Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Asigurări de peste 700 de milioane de lei, achitate de moldoveni în primul semestru

22 aug. 2018,, 08:40   Societate
2348 0

În prima jumătate a anului, moldovenii s-au asigurat, în total, de 705 milioane de lei. Suma este cu peste șase la sută mai mare decît cea din aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai multe au fost asigurările de răspundere civilă auto.

Datele mai arată că în acest răstimp, companiile de asigurări au achitat despăgubiri și indemnizații în valoare de peste 293 de milioane de lei, cu 21 la sută mai mult decît în aceeași perioadă a anului trecut. Cei mai mulți bani, aproape 129 de milioane, au fost plătiți pentru asigurările de răspundere civilă auto.

Pentru CASCO au fost achitate aproape 103 milioane de lei. Iar cei care și-au asigurat bunurile de incendiu și calamități naturale au primit aproape 16 milioane de lei. Statisticele mai arată că s-au plătit mai puține despăgubiri pentru cei care și-au asigurat sănătatea și viața. În total, companiile au achitat aproape 20 de milioane de lei.

Tot în prima jumătate a anului, veniturile asiguratorilor au scăzut cu 0,2 la sută și au constituit aproape un miliard şi 100 de milioane de lei. De partea cealaltă, au crescut cheltuielile cu peste două procente și au fost de peste un miliard și 80 de milioane de lei.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?