Spre deosebire de perioada premedievală şi medievală, mişcarea populaţiilor către sfîrşitul veacului al XVIII-lea în spaţiul Pruto-Nistrean, luase o direcţie inversă – din sud-vest, din Valahia, din ţările balcanice cotropite de otomani spre est şi nord-est.
Asuprirea economică de către otomani, răzmeriţele religioase − prigonirea celor de credinţă ortodoxă au constrîns mulţi bulgari şi găgăuzi să-şi părăsească baştina şi să se strămute pe alte tărîmuri, inclusiv în Moldova.
Propaganda pravoslavnică rusească, campaniile ruseşti victorioase, biruinţele răsunătoare asupra otomanilor obţinute de armatele ruse în Moldova şi Valahia în anii 1739, 1768-1774, 1787-1791 au stimulat procesele de strămutare a bulgarilor, găgăuzilor, sîrbilor şi macedonenilor în „noile regiuni obţinute” în interfluviul Prut-Nistru şi în stînga Nistrului. La 1751 ambasadorul rus la Viena contele A. Bestujev-Riumin a trimis împărătesei o „Cerere a popoarelor pravoslavnice” − din partea sîrbilor, macedonenilor, bulgarilor şi volohilor, − „de a fi primiţi în veşnica supuşenie a Rusiei”. Aprobînd această rugăminte, împărăteasa Elizaveta Petrovna în acelaşi an a semnat un decret, prin care se îngăduia strămutarea în Rusia a popoarelor balcanice „de rit grecesc”.
Adăuga comentariu