X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Armata Naţională a început pregătirile pentru parada militară de Ziua Independenței

28 iul. 2021,, 11:00   Societate
3068 3

Militarii Armatei Naţionale au demarat antrenamentele pentru parada militară care va avea loc la data de 27 august, cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

În prezent, în unităţi are loc procesul de selectare a militarilor participanţi la paradă şi închegare a formaţiunilor care vor defila în Piața Marii Adunări Naționale, alături de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și ai Serviciului de Informație și Securitate al Republicii Moldova (SIS).

Potrivit comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, la parada din 27 august vor participa militari din garnizoanele Bălţi, Chişinău şi Cahul, Academia Militară „Alexandru cel Bun”, dar şi o formaţiune a veteranilor conflictului armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.

De menţionat că antrenamentele comune cu efectivul din cadrul structurilor antrenate la paradă (MA, MAI, SIS) vor avea loc în luna august, curent, sub podul de pe șoseaua Hîncești, cartierul Telecentru. Iar repetiţiile generale se vor desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în a doua decadă a lunii august.


Decretul privind desfășurarea paradei militare cu prilejul sărbătoririi aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova a fost semnat de șefa statului, Comandant Suprem al Forţelor Armate, Maia Sandu, şi publicat în Monitorul Oficial în data de 23 iulie, curent.

Potrivit documentului, constituirea formațiunilor de paradă și conducerea paradei militare se pune în sarcina ministrului Apărării.

Guvernul va asigura pregătirea și desfășurarea paradei militare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?