Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ar putea fi organizată o cursă charter pentru moldovenii din SUA

22 apr. 2020,, 12:15   Societate
3221 0

Ministerul de Externe organizează în această săptămînă șapte curse charter pentru a aduce acasă cetățenii moldoveni din Marea Britanie, Rusia, Italia, Franța și Spania, iar săptămîna viitoare vor fi organizate noi misiuni de repatriere. Autoritățile fac eforturi ca să-i aducă în țară și pe moldovenii din Statele Unite ale Americii.

”Pentru săptămîna viitoare au fost programate noi curse avia charter din Londra, Paris, Roma, Milano, Moscova, Istanbul și Dublin. La fel, este important să menționez, că depunem eforturi ca să organizăm o cursă avia charter din Statele Unite ale Americii pentru a repatria cetățenii din zona Americii de Nord”, a declarat ministrul de Externe, Oleg Țulea.

Pasagerii pentru aceste curse sînt selectați în baza listelor de așteptare ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, iar prioritate au studenții, persoanele care urmează tratament medical și cetățenii aflați în dificultate extremă, scrie sputnik.md.

”Acest lucru nu înseamnă că ceilalți cetățenii ai noștri vor fi lăsați fără grija și atenția noastră”, a declarat șeful diplomației moldovenești.

Oleg Țulea a precizat că timp de aproximativ o lună au fost organizate 130 de misiuni de repatriere, dintre care 40 au fost avia, iar celelalte - terestre. În rezultat, peste 15 mii de cetățeni moldoveni de peste hotare au fost repatriați.


Ministerul de resort îi îndeamnă pe moldovenii de peste hotare să se informeze despre zborurile charter exclusiv din surse oficiale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?