Cererea globală de electricitate a crescut anul trecut cu 4,3% comparativ cu 2023, aproape dublu față de ritmul mediu de creștere din ultimul deceniu, a apreciat organizația cu sediul la Paris.
Căldura extremă din India și China a alimentat această creștere, echipamentele de climatizare având o contribuție semnificativă la avansul utilizării electricității. Statele emergente și în curs de dezvoltare au fost responsabile pentru mai mult de 80% din creșterea generală a cererii de energie.
Energia din surse regenerabile și gaze naturale a satisfăcut în mare măsură cererea suplimentară de electricitate, în timp ce a crescut și consumul de cărbune și petrol, deși mai lent ca în anii precedenți, informează IEA.
Energia nucleară a înregistrat o redresare modestă, șase noi reactoare fiind finalizate pe plan mondial, inclusiv două în China, astfel încât anul trecut capacitatea nou instalată a crescut cu o treime, se arată în raportul IEA.
Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Adăuga comentariu