X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Apar detalii în cazul intoxicației în masă de la o școală din Găgăuzia

4 mar. 2020,, 09:32   Societate
2961 0

În total, ca urmare a intoxicației alimentare de la gimnaziul din Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia, 120 de copii au fost consultați la domiciliu, iar 35 au fost internați în spital.

Elevii s-au simțit rău după prînz, la școală fiind solicitată ambulanța.

Contactată de IPN, directoarea gimnaziului, Valentina Știroi, a menționat că elevii au mîncat la prînz supă, pilaf și salată din legume. Bucatele sînt pregătite în incinta instituției, iar directoarea nu cunoaște ce ar fi putut provoca intoxicația. Primul copil s-a simțit rău la a șaptea lecție, fiind preluat de ambulanță.

Constantin Ianioglo, vicedirector al Spitalului raional din Comrat, a declarat pentru IPN că 35 de copii au fost internați începînd cu după-amiaza zilei de marți și pînă la miezul nopții. Elevii, cu vîrstele cuprinse între 9 și 14 ani, prezentau simptome de intoxicație alimentară, însă deocamdată nu se cunoaște cauza. Aceștia sînt tratați în secția de boli infecțioase, iar starea lor este satisfăcătoare.

Specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și cei de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică au prelevat probe pentru a stabili ce a provocat intoxicația copiilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?