X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Anunțul Aeroportului Chișinău privind condițiile de călătorie în Italia

19 aug. 2021,, 15:10   Societate
4145 0

Aeroportul Internațional Chișinău vine cu o serie de precizări pentru cetățenii care planifică să călătorească în Italia.

Potrivit sursei citate, înainte de a intra în Italia, din orice țară și din orice motiv, trebuie completat un formular european de localizare a pasagerilor digitali (dPLF), transmite Noi.md cu referire la Știri.md.

"Fără să completați acest formular, nu veți putea face check-in pentru zbor.

Acest formular se completează personal de pasager. Dacă pasagerul nu poate completa PLF el însuși, un astfel de serviciu este prestat la casa de bilete Aeroport Handling, costul este de 200 de lei", anunță Aeroportul Internațional Chișinău.

De asemenea, o condiție prealabilă pentru intrarea în Italia din Republica Moldova este prezentarea unui rezultat negativ al testului pentru COVID-19 (PCR sau Antigen), realizat cu 72 de ore înainte de intrarea în țară, condiție valabilă pentru toți, fără excepții (chiar dacă persoana e vaccinată).


Excepție fac copiii sub 6 ani și deținătorii pașapoartelor diplomatice italiene.

Totodată, Aeroportul Internațional Chișinău menționează că cetățenii moldoveni pot călători în Italia cu pașaportul biometric moldovenesc, valabil mai mult de 3 luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?