X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Anunț important pentru moldovenii care muncesc în Spania

5 oct. 2018,, 13:10   Societate
6580 0

Decretul pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei în domeniul securității sociale a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit decretului, negocierile vor fi iniţiate luna curentă. Din delegaţia care va participa la negocieri vor face parte 10 funcţionari din cadrul Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Casei Naționale de Asigurări Sociale şi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Conducătorul delegației de negociatori, Nelea Rusu, secretar de stat în domeniul asigurărilor sociale și medicale, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a fost împuternicită să parafeze textul negociat al acordului.

Scopul acordului este asigurarea unui cadru de garanţii sociale pentru lucrătorii migranţi care domiciliază şi/sau desfăşoară o activitate de muncă pe teritoriul unuia sau al ambelor state contractante.

Republica Moldova are semnate 13 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale cu Romînia, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania și Turcia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?