X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

ANSP: În R. Moldova nu sînt cazuri de holeră

24 iun. 2022,, 15:33   Societate
2541 0

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că, anual, în perioada lunilor mai – septembrie, monitorizează evoluția procesului epidemic la holeră și alte boli diareice acute în scopul depistării precoce a semnelor de agravare a situației epidemiologice, în rîndul populației și în obiectivele mediului ambiant (rîuri, lacuri, iazuri etc.).

Astfel, conform datelor investigațiilor efectuate în perioada 30 mai - 19 iunie nu a fost confirmat rezultat pozitiv la Vibrionul holeric (O1, O139) în nicio probă din cele supuse examenului bacteriologic.

În primele trei săptămîni de monitorizare, din obiectivele mediului ambiant au fost prelevate 139 de probe de apă, în 9 dintre acestea fiind depistat Vibrionul Cholerae non O1 (neholerigen), care nu cauzează holera, dar poate provoca boli diareice, care se pot manifesta și prin izbucniri de toxiinfecţii alimentare.

Vibrionul Cholerae non O1 (neholerigen) este identificat în obiectivele de mediu, în fiecare an, pe parcursul sezonului estival, la efectuarea investigațiilor în zonele de recreere. În baza rezultatelor de supraveghere, autoritățile întreprind măsuri profilactice și antiepidemice în scopul prevenirii riscurilor pentru sănătate, inclusiv amenajarea corespunzătoare a zonelor de agrement și asigurarea respectării regulilor de igienă de către populație.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?