Între timp, Ministerul Sănătăţii anunţă că în mai multe spitale cu profil COVID vor fi reactivate 500 de paturi noi, transmite publika.md.
Şeful Secţiei supraveghere epidemiologică din cadrul ANSP, Ştefan Gheorghiţă, susţine că deja situaţia este gravă. În ultima săptămînă, numărul de îmbolnăviri a crescut cu 16%, iar cel al deceselor cu aproape 20 la sută. Rata de contagiozitate e ridicată: 1,2 în majoritatea raioanelor."Aceasta vorbeşte despre tendinţele epidemiologice care sînt în creştere, în următoarele săptămîni se va atesta o creştere considerabilă. Practic noi ne întoarcem la nivelul lunii noiembrie", a declarat Gheorghiță.
Cea mai ridicată rată de infectare este în Chişinău cu 942 de îmbolnăviri la 100 de mii de locuitori. Spitalele municipale au o capacitate de 1163 de paturi, dar au fost aduse paturi suplimentare. Acum în Capitală sînt internaţi 1320 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că vor fi reactivate paturi şi la Spitalul Clinic Republican, la Spitalul Ministerului Sănătăţii, la Dispensarul Republican de Narcologie şi la Spitalul Clinic Republican din Bălţi. Directorul Spitalului Clinic Republican din Bălţi, Serghei Rotaru, a declarat că la începutul pandemiei aveau 50 de paturi pentru bolnavii de COVID. Acum sînt 180 de pacienţi.
"Au fost timpuri cînd din cele 300 de locuri aveam 293 de pacienţi în spital. Iată că de săptămîna trecută a început deja să crească numărul de pacienţi şi nu pacienţi uşori, dar medii gravi şi foarte, foarte gravi. Respectiv, am mai deschis 30 de paturi la cele care le aveam."
În spitalele din ţară sînt internaţi peste 3300 de pacienţi bolnavi de COVID-19. Aproape 300 sînt în stare extrem de gravă, iar 49 sînt intubaţi.
Adăuga comentariu