Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1741

ANSP continuă monitorizarea situației privind gripa sezonieră

25 ian. 13:00   Societate
973 0

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă monitorizarea situației prin gripa sezonieră, infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și circulația virusurilor gripale, transmite sinteza.

În perioada 16.01.2023—23.01.2023 (săptămîna 03/2023), morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu o creștere de 2,1% față de săptămîna precedentă a acesteia și a constituit 468,13 cazuri la 100 mii populație. Din numărul total de 12 190 de cazuri, 4339 (35,6%) au fost înregistrate în mun. Chișinău.

Pe parcursul săptămînii trecute, au fost înregistrate 152 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău-104, Taraclia-15, Călărași-8, Bălți-7, Comrat-4, Nisporeni-3, Ialoveni, Rezina, Ungheni — cîte 2 cazuri și Cahul, Edineț, Glodeni, Hîncești, Strășeni — cîte 1 caz).

În săptămîna 03/2023 nu au fost înregistrate cazuri de deces prin gripă.

În laboratoarele ANSP, în perioada menționată, au fost investigate prin metoda molecular biologică – 89 de probe, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, dintre ele 33 de probe au fost pozitive (6-A(H3N2), 15-A(H1N1), 11- tip B și 1 caz de co-infecție între virusurile gripal tip B + SARS CoV-2) și 6 probe au fost pozitive la prezența virusurilor non-gripale.


De la începutul perioadei de monitorizare (03.10.2022 – 22.01.2023, săptămînile 40/2022-03/2023) au fost înregistrate, în total, 1274 cazuri de gripă; 160 150 de cazuri de IACRS și 6794 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI).

Recomandăm populației respectarea măsurilor de profilaxie nespecifică (distanța fizică, igiena personală, igiena tusei și strănutului, igiena mîinilor, aerisirea încăperilor, purtarea măștilor în transportul public și în locurile aglomerate, adresarea la medic la apariția simptomelor compatibile cu gripa și IACRS (febră, tuse, strănut, dureri de cap, stare de slăbiciune).

Totodată, se recomandă instituțiilor medicale: monitorizarea şi evaluarea permanentă a situaţiei epidemiologice prin gripă; verificarea și suplinirea stocurilor de medicamente pentru tratamentul bolnavilor cu gripă sezonieră, IACRS și SARI; stabilirea diagnosticului precoce al gripei, IACRS și SARI conform definițiilor de caz; asigurarea notificării şi colectării datelor epidemiologice cu completarea formularelor respective și acordarea asistenței medicale persoanelor bolnave conform protocoalelor clinice; limitarea accesului vizitatorilor în IMSP și purtarea măștilor de către personal și vizitatori; fortificarea activităților și măsurilor de control al infecțiilor.

Recomandăm prelungirea realizării filtrului de dimineață în instituțiile de educație timpurie, prin verificarea temperaturii și a semnelor/simptomelor bolii respiratorii acute virale.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий