Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

ANSP confirmă: În R.Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuței

24 mai. 2022,, 10:45   Societate
2568 0

Agenția Națională pentru Sănătate Publică /ANSP/ a anunțat că monitorizează situația epidemiologică privind cazurile de variolă a maimuței raportate la nivel mondial, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a anunțat că în Republica Moldova astfel de cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire nu au fost înregistrate.

Potrivit ANSP, variola maimuței este o boală cauzată de un virus și este numită astfel deoarece a fost identificată pentru prima dată în anul 1958, în colonii de maimuțe ținute pentru cercetare. La om a fost detectată în 1970. Variola maimuței se întîlnește, în mod obișnuit, în Africa Centrală și de Vest, unde există păduri tropicale și unde trăiesc animalele care pot fi purtătoare de virus.

Variola se poate răspîndi de la animale infectate la oameni și de la o persoană, care are simptome, la alta prin contact fizic apropiat. Erupția cutanată, fluidele corporale și crustele sînt deosebit de infecțioase.

Simptomele variolei maimuței de obicei sînt febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflați și erupție cutanată sau leziuni. Erupția se concentrează pe față, palme și pe tălpi. În cele mai multe cazuri, simptomele variolei maimuței au dispărut de la sine în cîteva săptămîni.

Începînd cu luna mai, în mai multe țări în care boala nu este endemică au fost identificate cazuri de variola maimuței la persoane. Mai exact, din data de 21 mai, 92 de cazuri confirmate de laborator și 28 de cazuri suspectate de variola maimuței cu investigații în curs au fost raportate la OMS din 12 state membre care nu sînt endemice pentru virusul variolei maimuței.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?