Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

ANI va verifica declarațiile de avere şi interese personale ale conducerii BNM

27 oct. 2021,, 13:00   Societate
2332 0

Declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anul 2020 de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei vor fi verificate, în premieră, de către inspectorii de integritate.

Totodată, vor fi supuse verificărilor și declarațiile depuse de membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, dar și cele completate de șefii și adjuncții de subdiviziuni din cadrul acestei entități, transmite Noi.md cu referire la publika.md.

Potrivit unui comunicat emis de ANI, în acest sens prin sistemul e-Integritate au fost repartizate spre verificare peste 40 de declarații de avere și interese personale.

Dacă inspectorii de integritate vor descoperi bănuieli rezonabile de încălcare a legislației, atunci vor fi inițiate proceduri de control pe toate regimurile juridice conexe ANI sau cauze contravenționale.

Acțiunea are loc în contextul ordinului emis în luna aprilie 2021 de Președintele ANI, după ce s-a încheiat perioada de depunere a declarațiilor de avere și interese personale. Potrivit documentului, au fost identificați mai mulți demnitari și funcționari de rang înalt, din circa 40 de categorii de subiecți ai declarării, în privința cărora s-a dispus controlul obligatoriu, din oficiu, al declarațiilor anuale de avere și interese personale depuse pentru anul 2020 de către subiecții de interes public.


Pînă acum, inspectorii de integritate au verificat declarațiile depuse de judecători, procurori, deputați și miniștri, iar pe numele unora dintre aceștia au fost inițiate proceduri de control.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?