X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

ANI: În cazul unui ales local a fost constatată avere nejustificată

26 ian. 10:07   Societate
3317 0

În rezultatul controlului inițiat în ianuarie 2023, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii în privința unui ales local.

Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat în 2018 în mărime totală de 651 179,45 lei între averea dobîndită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de către subiect și membrii săi de familie, notează Noi.md.

După rămînerea definitivă a actului de constatare, subiectului îi va fi încetat mandatul de ales local, fiind decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică cu înscrierea în Registru interdicțiilor. Cauza se va transmite instanței de judecată în vederea confiscării averii nejustificate.

În altă procedură de control în privința unui procuror a fost constatată încălcarea regimului juridic al restricțiilor. Acesta a folosit în Republica Moldova un mijloc de transport care nu îi aparține și este înregistrat în străinătate. În privința subiectului controlului va fi aplicată sancțiunea contravențională.

De asemenea, a fost emis un act de constatare prin care s-a stabilit încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese la un director de instituție. Acesta nu a declarat și nu a soluționat conflictul de interese, angajînd pe perioada estivală persoana apropiată – fiica. Abaterea comisă urmează a fi examinată sub aspect contravențional.


Subiecții au dreptul de a contesta actele de constatare, care, la moment, nu sînt definitive.

3
2
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?