Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

ANI, despre sesizarea depusă de socialistul Nicolae Pascaru

16 noi. 2021,, 17:36   Societate
2664 0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a reacționat la anunțul fostului deputat al Partidului Socialiștilor, Nicolae Pascaru, care a „supus testării integritatea ANI”, și l-a îndemnat „să nu supună testării Autoritatea”.

„Rugăm actorii politici să nu supună la testări instituția noastră. ANI are deja o practică pe stabilirea incompatibilității pe spețe similare, or la moment avem în examinare cazul invocat pe numele deputatului Lilian Carp, iar deciziile inspectorului nu pot fi anticipate.

Nu sînt acceptabile ingerințele și presiunile publice asupra inspectorului pe caz, iar decizia care urmează a fi luată de către acesta este una asumată, pentru care poartă răspundere personală prevăzută de lege”, se arată în reacția emisă de ANI, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

Reamintim că, astăzi, socialistul Pascaru a anunțat că a depus o sesizare pe numele deputatului PAS, Lilian Carp, pe care-l acuză de incompatibilitate de funcție, așa cum a depistat ANI în cazul său.

În funcție de decizia ANI pe cazul dat, ex-deputatul PSRM afirmă că va fi „un test de integritate asupra Autorității”.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?