Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Angajații spitalelor au salutat inițiativa șefului statului de a le dubla salariile

26 mai. 2020,, 07:50   Societate
2847 0

Angajații spitalelor au salutat inițiativa șefului statului de a le dubla salariile.

Ei spun că este o acțiune mult așteptată, care îi va motiva să rămînă în sistemul sănătății. De asemenea, au apreciat decizia de a declara anul 2020 drept Anul Lucrătorului Medical, în semn de prețuire a muncii lor pe timp de epidemie.

Directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihail Ciocanu, a declarat pentru NTV Moldova că dublarea salariilor va opri migrația angajaților din sistemul medical, dar și exodul din țară.

"Noi ne bucurăm foarte mult despre această inițiativă. Rămîne ca societatea să înțeleagă că lucrătorii medicali trebuie să fie motivați mai bine, că ei trebuie să fie menținuți în țară și, această inițiativă, în viziunea mea, va stimula menținerea acestor lucrători medicali în instituțiile medicale din Republica Moldova", a spus Mihail Ciocanu.

Valeriu Goncear este, de patru ani, felcer la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Pentru el, dar și pentru colegii săi, dublarea salariului este o motivație importantă pentru a rămîne devotat profesiei.


"E bine-venită, desigur, că salariile lucrătorului medical, față de alte categorii care lucrează tot pe timp de pandemie, este foarte mic. În continuare o să fie o motivație să ne continuăm lucrul în aceste condiții aprige de muncă", a declarat Valeriu Goncear pentru NTV Moldova.

Igor Curov, vicedirectorul medical al Institutului de Medicină Urgentă spune că mai bine acasă cu un salariu demn, decît undeva plecat peste hotare și separat de familie.

"Nivelul de salariu nu chiar este satisfăcut la moment. Nu satisface toate necesitățile personalului medical și, desigur, dacă întrebați pe oricine din cadrul institutului nostru, o să obțineți un răspuns pozitiv la ideea de a majora salariile", mai spune Curov.

La începutul anului, Guvernul a majorat cu 10 la sută salariile angajaților din sistemul medical. De asemenea, din luna martie, angajații spitalelor, implicați în lupta împotriva noului coronavirus, beneficiază de un adaos de 100 de procente la salariu de bază.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?