Salutare, prieteni! Invitatul ediției de astăzi poate fi descris ușor în cîteva cuvinte: zîmbitor, ambițios și plin de viață. Om de televiziune, radio și expert în domeniul PR și comunicare, Andrei Veleșcu, ne vorbește astăzi despre lupta pe care a dus-o cu noul coronavirus, viața în pandemie și motivele care-l fac să se simtă bine acasă. Vă invit să-i cunoaștem povestea împreună!
În continuare, puteți vedea varianta scrisă a interviului:
- Andrei, te salut și îți mulțumesc pentru că, în sfîrșit ai ajuns la noi!
- Salut și ție îți mulțumesc pentru încredere, pentru că trebuie să ai încredere în omul pe care-l inviți.
- Eu, dar și multă lume, te cunoaște drept un om pozitiv, plin de viață, ambițios. Sper că ai rămas așa și după dificilul „examen” pe care l-ai susținut cu bine. Fac referire la virusul cu care din păcate ai „luptat” și tu, anul trecut.
- Ai spus că va fi o emisiune pozitivă și ai început cu cel mai pozitiv moment. Eu consider pozitiv virusul. Pentru mine a și fost pozitiv, pe foaie - cel mai negativ pozitiv din viața mea. Pozitiv prin prisma cum privești tot acest lucru. Scriam la început de an pe Facebook faptul că oamenii tind să dea vina pe an, pe cifre, pe conspirații. Caută întotdeauna un vinovat. Gata, aceste cifre pus la un loc - 2020 - este moarte sau nu mai știu ce. De fapt, dacă tu ai ajuns în 2021, anul 2020 deja ți-a dat un dar mare - ți-a păstrat viața, putea să ți-o ia. Care este sensul să spui că „la mine e greu”? Absolut tot ce este în clipa de acum, este rezultatul unor acțiuni din trecut.
- Ție ți-a fost greu. Ai ajuns chiar să fii internat în spital. Am văzut o postare de-a ta prin care ai mulțumit sistemului medical, pentru că te-a ajutat să te faci bine. În timp ce mulți blamează tot ceea se petrece în domeniul sănătății de la noi.
- Întotdeauna primești ceea ce dai. Și da, sistemul medical poate fi defect, poate fi oricum vrei tu. Sistemul medical este compus din partea tehnică, dar este și partea asta a resurselor umane - ei tot sînt oameni. Nu în zadar a apărut și zicala: „Cum ți-e bună ziua, așa ți-e la revedere”. Sistemul este așa cum noi îl vedem, cum îl percepem și ceea ce-i dăm noi. Atunci cînd te afectează un virus, care, în primul rînd, distruge omul psihologic, îl dezechilibrează, și cînd medicii fac abstracție de tot, sarcina lor este să te scoată din spital, ei nu vor să te țină acolo, ei nu au nevoie. Cel puțin mie mi s-a creat o asemenea impresie. Ei nu aveau nevoie de mine în sensul că nu voiau să mă vadă acolo. Da, mulți spun că medicii fac tot posibilul să te țină cît mai mult în spital. Nu! Nu și în 2020 sau 2021, nu în pandemia asta. Medicii au avut nevoie de răgaz, de odihnă. Am auzit de la oameni sănătoși vorbe de genul „ ei fac totul ca să ne aducă în spital” și am auzit din partea celor care se flă într-o situație extrem de gravă și nu au loc în spital că „medicii nu fac nimic ca să ne aducă”. Pe de o parte și pe de alta, omul oricum rămîne nemulțumit, oricît i-ai da.
- Două fețe are moneda...
-Exact! Și atunci, pornim de la ideea că, ce dai, aia primești. Binele nu face zgomot, zgomotul nu face bine.
- Am spus că vom vorbi și despre lucruri pozitive. Ce te face pe tine fericit în prezent?
- Respir greu, nu pentru că nu aș fi fericit. Sînt fericit, dar banalul familia, copilul, soția... Dar, sincer să-ți spun, nu că asta ar fi tema ta, Anastasia, sînt cel mai fericit că cele două surori sînt în Moldova - una avînd cinci copii, alta trei, le este destul de greu. La sora mai mare care are cinci copii lucrează doar soțul, au credit ipotecar, dar copiii sînt bine. Mă simt fericit cînd la sărbătorile de Paști, de exemplu, ne întîlnim toți 16 la o masă. Asta este fericirea cea mai mare!
- Ce-ți face inima? Cu siguranță, îți este dor de microfon, de evenimenete, pe care, din păcate, pandemia le-a pus pe pauză.
- Știi, m-a întrebat și soția dacă mi-e dor și îi spuneam în glumă că „mai tare ție ți-e dor să vin la 4 dimineața acasă cu banii, decît mie”. Pentru mine nu a fost atît de dureros din punct de vedere financiar, repede m-am reprofilat, sînt bine, familia mi-o hănesc și încă foarte bine. Da, îmi lipsește publicul, emoțiile pe care le văd dimineața după un eveniment, sălile pline la festivaluri și concerte, pe care le prezentam și organizam.
- Tu cînd te revezi din nou pe scenă? Cînd crezi că vom scăpa de pandemie?
- Pandemia asta m-a ajutat să înțeleg dacă mai vreau să revin pe scenă sau dacă scena mai vrea să revin eu. Eu nu am fost un mare consacrat al scenei. Am fost cumva cu un picior pe scenă ca prezentator și cu un alt picior în calitate de organizator, pentru că și asta mi se dă bine - să roganizez din spate anumite lucruri. Nu știu dacă mai revin ca prezentator, mi-a plăcut foarte mult partea de organizare.
- Tu ai menționat că ești fericit acasă.
- Da!
- Crezi tu că poți cultiva și mai departe fericirea acasă și nu te vezi plecînd peste hotare?
- Tu cînd spui acasă, tereferi la R. Moldova?
-Exact!
- Sigur că putem fi fericiți acasă, dar fericirea fiecare o percepe absolut individual. Eu sînt fericit acasă, îmi găsesc fericirea absolut oriunde. Chiar și într-o situație de război sau pandemie, eu o să-mi găsesc locul.
- O emigrare eventuală?
- Nu, categoric! Dacă noi o să stăm cu gîndul la emigrare și dacă, interminabil, o să dăm vina pe toți din jurul nostru, nu știu dacă se mai alege ceva din țara asta. Nu spun asta pentru că m-ar umfla simțul patriotic. Este un simț patriotic atunci cînd mă gîndesc la osemintele bunicilor mei, la mormintele lor. Și degrabă se înnoiesc mormintele, vrem noi sau nu. Degrabă și noi o să fim morminte, este o chestiune de timp. Cînd noi vom fi morminte, cine vor veni la ele? Unde vor veni? Dacă pui partea asta morală și sufletească și te gîndești așa, te cuprinde groaza un pic. Nu-i acuz cu nimic pe cei care au plecat, pentru că am și eu prieteni, rude, oameni dragi care au plecat. Nu înseamnă că dacă rămîi, ești mare erou. Nu e vorba de eroism în a rămîne. Trebuie să recunoaștem că țara asta are ce are datorită celor care au plecat, noi sîntem ce sîntem și avem ce avem datorită celor care s-au dus acolo și sărmanii suferă de dor. Unii s-au realizat, dar niciun ban în lumea asta... Și eu am fost plecat pentru puțin timp, dar am discutat cu oameni care sînt plecați. Este momentul de fericire, bucurie, realizare. Ai dat un viitor copiilor, dar cît ești viu, omul care este plecat peste hotare duce un dor extraordinar și cînd vin sărbătorile și el e doar pe Skype sau Viber... Plecăciuni la cei care au plecat. Nu-i acuz, dar poate mai oprim... Sînt și mulți plecați din aventură.
- O să te rog să continui scurt aceste gînduri:
acasă este... bine
țara în care trăiesc este... R. Moldova.
în viață contează cel mai mult... credința.
nicăieri nu-i ca acasă, pentru că... acasă e mama.
celor cărora vreau să le mulțumesc astăzi sînt... familia, părinții, surorile, frații.
peste 10 ani, mă văd... nu mă văd, o să trăiesc și o să văd, dar acasă.
pentru mine mama înseamnă... e greu să spui pe scurt despre mama... Credință, Dumnezeu, familie.
- Îți mulțumesc pentru această discuție și îți urez succes în tot ceea ce faci și vise realizate!
Vă reamintim, în cazul în care doriți și voi să deveniți eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email intreaba@noi.md sau pe rețelele de socializare, iar noi cu mare drag vom veni ca să discutăm despre motivele pentru care merită să rămînem în R. Moldova și să ne ajutăm țara să prospere. Mulțumim pentru găzduire restaurantului Fratelli. Pînă la noi întîlniri!
Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.
Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.
Adăuga comentariu