X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Ana Revenco acuză: Foşti factori de decizie din cadrul Ministerului de Interne ar putea fi cercetaţi penal

29 noi. 2021,, 16:55   Societate
3376 3

Ministra de Interne, Ana Revenco, a criticat dur activitatea fostei conduceri a instituţiei, învinuind-o de delapidarea banilor publici. Acuzaţiile au fost duse luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ana Revenco a precizat că în urma unui audit au fost constatate prejudicii de milioane de lei aduse bugetului în urma încălcării procedurilor de achiziţie şi gestionării defectuoase a banilor publici, transmite Noi.md cu referire la anticoruptie.md.

„Peste 54 la sută din bugetul total destinat achizițiilor au fost cheltuiți prin ocolirea procedurilor legale fără licitație publică sau acord cadru. Realizarea lucrărilor de construcție și achitarea în avans a acestora cu încălcarea prevederilor legale cu un deviz de cheltuieli în valoare de peste 100 milioane lei. Avansuri nejustificate achitate operatorilor economici pentru lucrările ce nu au fost executate – în valoare de peste 30 de milioane lei. Achiziționarea și depozitarea neargumentată a stocurilor de echipamente în valoare de cca 50 milioane lei”, a declarat Revenco.

Ministra a mai raportat că în urma auditului au fost identificate 4 sisteme informaționale automatizate achiziționate, dintre care unele lipsesc. „Costul total pentru aceste sisteme care nu produc niciun efect este de peste 16 milioane lei. Acești bani dacă nu ar fi fost irosiți ar fi putut aduce beneficii directe societății prin sporirea nivelului de siguranță și securitatea cetățeanului”, a precizat Ana Revenco.

Ministra de Interne a mai comunicat că acestea sînt rezultatele preliminare ale auditului şi că vor urma dosare penale.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?