X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Amenzi pentru gestionarea netransparentă a banilor achitați pentru polița medicală

6 feb. 2020,, 17:43   Societate
2400 0

Prestatorii de servicii medicale și farmaceutice vor fi obligați să publice pe paginile lor web informațiile privind distribuția și cheltuielile pentru servicii provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Parlamentul a aprobat, în prima lectură, în ședința plenară de astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și a Codului contravențional.

Autorii proiectului sînt un grup de deputați ai Fracțiunii PAS, Blocul ACUM.

Informația urmează a fi făcută publică în termen de 15 zile lucrătoare. Este vorba despre contractele de acordare a asistenței medicale, anexele la acestea și acordurile adiționale, precum și contractele privind eliberarea medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală cu informația despre achitarea sumelor compensate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru anul precedent. De asemenea, vor fi publicate și deciziile integrale ale Consiliului de administrație al prestatorilor publici de servicii medicale și farmaceutice, rapoartele anuale despre volumul de asistență medicală.

În cazul încălcării regulilor de gestionare și asigurare a transparenței mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală de către prestatorii de servicii medicale și farmaceutice, persoanele cu funcție de răspundere vor fi sancționate cu amenzi de pînă la 3 600 de lei, iar persoanele juridice – cu amenzi de pînă la 4 500 de lei.


Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează a fi votat în lectura a doua.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?