Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Amenda pensionarei din Chișinău, care a încălcat regimul de carantină, a fost achitată la cererea președintelui

13 apr. 2020,, 14:00   Societate
4467 5

La cererea președintelui țării, Igor Dodon, deputatul din partea Partidului Socialiștilor Vladimir Odnostalco, împreună cu vice-pretorul sectorului Rîșcani, Oleg Suslov au plătit amenda, scrisă pe numele unei pensionare din Chișinău pentru încălcarea regimului de auto-izolare.

Vladimir Odnostalco a scris pe pagina sa de socializare, că a aflat din presă despre situația în care a ajuns pensionara de 66 de ani din Chișinău, Alexandra Cheabur, care a fost amendată cu 22500 lei pentru încălcarea regimului de auto-izolare.

"Cu sprijinul președintelui Igor Dodon, împreună cu vicepretorul sectorului Rîșcani, Oleg Suslov, am achitat amenda doamnei Cheabur. În afară de aceasta, i-am adus acasă produse și am făcut schimb de date de contact, pentru ca, la necesitate, să ne poată contacta", a menționat Vladimir Odnostalco.

El a adăugat că în ultimele trei săptămîni Partidul Socialiștilor, împreună cu Primăria și voluntarii, au oferit produse de primă necesitate pentru 400 de pensionari singuri. "În această perioadă complicată, principalul lucru este să respectăm toate recomandările autorităților, să stăm acasă și să nu ne expunem pericolului. Aveți grijă de dvs.!",- a scris Vladimir Odnostalko.

La rîndul său, un alt deputat PSRM, Bogdan Țîrdea, a menționat că în legătură cu istoria pensionarei care a încălcat regimul de carantină și a fost amendată, mai multe zile pe rețelele de socializare a dominat un "plîns colectiv".


"Ea a fost compătimită de bancheri, oligarhi, finanțiști. Ea a fost compătimită de jurnaliști, opoziție, ONG-uri și chiar OMC. Toți. Dar nimeni nu i-a achitat amenda. Dar cum ați vrut? Căci dacă nu vor fi pedepsiți cetățenii pentru încălcarea carantinei, toată lumea va încălca? Sau cineva poate încălca, dar cineva nu? La ordinul președintelui, amenda pensionarei a fost plătită. Scena este, desigur, emoționantă, dar și instructivă. Haideți să respectăm carantina", a subliniat Bogdan Țîrdea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?