X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

AMDM explică majorarea prețului la medicamente

23 sep. 2021,, 13:43   Societate
2321 2

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) vine cu precizări în cazul apariției în presă a informațiilor ce țin de majorarea prețurilor la medicamente, transmite Noi.md cu referire la stiri.md.

Într-un comunicat remis presei, instituția menționează că majoritatea produselor medicamentoase de pe piața farmaceutică a Republicii Moldova sînt de import, iar devierea prețurilor în valută națională este datorită fluctuației cursului valutar, care suferă modificări esențiale într-o perioadă relativ scurtă.

"Cu referire la presupusele majorări a prețurilor la medicamente, fapt ce este menționat în presă, AMDM nu deține informație despre medicamentele și categoria din care fac parte acestea, deseori fiind confundate cu suplimentele alimentare.

În cazul medicamentelor autorizate în Nomenclatorul de stat și aprobat prețul în conformitate cu prevederile legale, ulterior reglementat pînă la etapa de eliberare nu este posibilă o majorare considerabilă.

Cu atît mai mult prețurile de producător conform „Regulamentului cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente” aprobat prin Hotărîrea de Guvern Nr. 525/2010 sînt stabilite pentru perioada de 1 an. Prețurile pentru suplimentele alimentare nu sînt reglementate de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.


În ceea ce privește maladiile cardiovasculare, produsele medicamentoase în cea mai mare parte sînt incluse în Lista medicamentelor compensate.

Pentru a beneficia de asistență medicală primară achitată din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, fiecare cetățean trebuie să se înregistreze la medicul de familie în instituția medicală primară.

Pacienții care suportă afecțiuni cronice și au necesitatea de administrare zilnică a acestora, au posibilitatea de a beneficia de compensarea costului integral sau parțial al medicamentului, contactînd medicul de familie, pentru a prescrie rețete compensate. Astfel, pacientul va fi scutit de cheltuieli suplimentare în achiziționarea preparatelor medicamentoase necesare.

Realitatea denotă devierea prețurilor în valută națională datorită fluctuației cursului valutar, care suferă modificări esențiale într-o perioadă relativ scurtă, iar majoritatea produselor medicamentoase de pe piața farmaceutică a Republicii Moldova sînt de import.

Schimbări ale fluctuației cursului valutar persistă pe parcursul întregului an și nu doar în perioada menționată. Acest factor este resimțit de către consumator în toate domeniile, inclusiv și inevitabil, și în cel farmaceutic", menționează AMDM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?