Ambele cazurile sunt de import: primul pacient, domiciliat în mun.Chișinău, în perioada 14.08-06.09 curent, s-a aflat în România, unde a fost înțepat de mai multe ori de țânțari. Al doilea pacient domiciliat în orașul Tiraspol, a revenit pe 05.09 curent din Cehia fiind, la fel înțepat de țânțari, la întoarcere în R.M deja prezenta semne de boală, anunță Noi.md
POtrivit sursei, anterior au fost înregistrate 2 cazuri de infecție cu VWN în țara noastră în anul 2019 și altul în luna august anul curent.De la începutul anului 2024 și până la data de 5 septembrie 2024, 15 țări din Europa au raportat cazuri umane de infecție cu virusul West Nile: Albania, Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Kosovo*, Macedonia de Nord, România, Serbia, Spania și Türkiye.
În România de la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile (03.06.2024) până la data de 05.09.2024 s-au înregistrat 47 cazuri dintre care 40 cazuri confirmate și 7 cazuri probabile de infecție cu virusul West Nile. Din aceste cazuri 4 au decedat.
De obicei, virusul se manifestă prin simptome similare cu gripa: oboseală, slăbiciune musculară, febră şi durere intensă de cap, erupţii cutanate pe piept. Majoritatea cazurilor umane (80%) se manifestă asimptomatic sau sub forme ușoare care se vindecă de la sine. Persoanele în vârstă și persoanele imunocompromise prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe de boală, inclusiv forme neurologice: rigiditatea mușchilor gâtului, vărsături, sensibilitate crescută la lumină, convulsii.
Specialiștii ANSP reamintesc recomandările în scopul protejării împotriva infectării cu virusul West Nile:
Adăuga comentariu