X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Alexandru Stoianoglo a fost eliberat din arest la domiciliu

9 dec. 2021,, 16:40   Societate
5594 0

Șeful suspendat al Procuraturii Generale (PG), Alexandru Stoianoglo, a fost eliberat din arest la domiciliu.

Curtea de Apel Chișinău a decis schimbarea măsurii preventive și plasarea acestuia sub control judiciar, pe un termen de 30 de zile, începînd de astăzi, 9 decembrie, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Amintim că în data de 3 decembrie, magistrații Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana au prelungit cu 20 de zile mandatul de arest la domiciliu pe numele șefului suspendat al PG, Alexandru Stoianoglo. Avocații lui Stoianoglo au menționat atunci că vor contesta decizia la Curtea de Apel.

Miercuri, 1 decembrie, avocații lui Stoianoglo au reușit să-l înlăture din completul de judecată pe magistratul de instrucție Nicolae Corcea, după ce aceștia au înaintat un șir de recuzări pe numele judecătorului care, potrivit lor, s-ar afla în conflict de interese cu Stioanoglo. Decizia de recuzare a fost luată de magistratul Grigorie Manoli, iar în continuare, judecătorul de instrucție care a examinat demersurile de prelungire a mandatelor de arestare pe numele lui Alexandru Stoianoglo a fost numită Elisaveta Buzu.

La sfîrșitul lunii noiembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a încheiat urmărirea penală pe numele lui Stoianoglo pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact Stoianoglo este acuzat că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, ar fi dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de peste 160 de mii de lei, prejudiciind astfel bugetul Procuraturii, deoarece, la acel moment, Chitoroagă avea statut de învinuit întrun dosar penal.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?