X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Alegeri prezidențiale: Cum pot să voteze cei care au actele expirate

27 oct. 2020,, 08:12   Societate
2909 0

Agenția Servicii Publice informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, că duminică1 noiembrie 2020, în ziua desfășurării alegerilor Președintelui Republicii Moldova, Centrele multifuncționale ale ASP vor activa, conform unui program special de muncă: în intervalul orelor 700-2100.

La solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vîrsta peste 18 ani vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmînate buletinele de identitate confecționate, scrie noi.md

E de menționat că în perioada 27 octombrie - 1 noiembrie 2020, Centrele multifuncționale din cadrul ASP vor asigura eliberarea, în mod gratuit, a buletinului de identitate provizoriu, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova care nu dețin buletin de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil, inclusiv celor care nu beneficiază de înlesniri la eliberarea acestui document în condițiile prevederilor legale.

Eliberarea buletinelor de identitate provizorii în perioada enunțată se va efectua, conform principiului teritorial, și anume:

a) la Centrul multifuncțional în a cărui rază de competență teritorială solicitantul are înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară, care este valabilă.


b) în cazul în care solicitantul are înregistrare şi la domiciliu şi la reşedinţa temporară și acea din urmă este valabilă, buletinul de identitate provizoriu se va elibera numai la Centrul multifuncțional în a cărui rază de competenţă teritorială acesta îşi are reşedinţa temporară valabilă;

c) cetățenilor cu drept de vot care anterior nu au deținut acte de identitate, buletinul de identitate provizoriu li se va elibera la subdiviziunea ASP în a cărei rază de competență teritorială solicitantul concomitent se va înregistra la domiciliu sau la reședința temporară;

d) cetățenilor cu drept de vot radiați din evidență - la Centrul multifuncțional în rază de competență teritorială a căruia se află ultimul domiciliu sau, după caz, ultima reședință temporară, sau la subdiviziunea respectivă în a cărei rază de competență teritorială solicitantul concomitent se va înregistra la domiciliu sau la reședința temporară.

Solicitanții nu vor prezenta documentele de stare civilă dacă nu au intervenit schimbări în datele personale de la eliberarea ultimului act de identitate sau în cazul în care informația cu privire la datele personale și modificarea lor se atestă în Registrul de stat al populației.

Cetățenii Republicii Moldova, care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 1 octombrie – 29 octombrie 2020, pot ridica actul de identitate pînă la data de 30 octombrie2020, inclusiv și în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?