COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 750 553 INFECTAȚI 280 175(+1031)   TRATAȚI 265 946     DECESE 6586(+8)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2908
Puterea stiri: 6594

«Ajutau să răspunzi corect la examene» - 8 membri ASP reținuți pentru corupție

21 iun. 16:32   Societate
1452 0

Serviciul de Informații și Securitate în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au documentat activitatea unui grup criminal organizat, creat cu scopul facilitării susținerii examenului auto.

Ofițerii de informații și procurorii au stabilit că membrii grupului criminal îi echipau pe candidați cu tehnică specială și organizau de la distanță transmiterea corectă a răspunsurilor pentru a înlesni susținerea examenului auto în condiții sigure. Aceștia argumentau că dețin influență asupra persoanelor publice din cadrul ASP, pentru ca ultimii să ignore ilegalitățile admise în cadrul susținerii examenelor.

Urmare a celor constatate, PCCOCS a pornit o cauză penală, conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. b) din Codul penal. În rezultatul unui șir de măsuri speciale de investigații s-a stabilit că mai multe persoane acționînd cu intenție directă, asociindu-se într-un grup criminal, din care fac parte 8 cetățeni, identitatea cărora deja a fost stabilită, precum și alte persoane în curs de identificare, au facilitat susținerea examenelor auto în cadrul subdiviziunilor ASP, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pentru serviciile prestate aceștia solicitau remunerări ilegale care variau între 500-1000 euro.

Amintim că, subdiviziunile securității interne ale SIS și ASP au reținut în flagrant delict mai mulți cetățeni moldoveni, asupra cărora a fost depistată și ridicată tehnica specială.

Serviciul de Informații și Securitate va continua activitatea îndreptată spre depistarea, prevenirea și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale, inclusiv pe palierul anticorupție. În cazul în care cunoașteți despre acte de corupție, apelați la linia fierbinte SIS – /373 22/ 24-51-21.


Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


[No canvas support]
  • Votat 0
🔽🔽