Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Agențiile de turism vor organiza în fața Parlamentului acțiunea "SOS turism Moldova "

11 mai. 2020,, 15:50   Societate
4157 0

La data de 15 mai, în scuarul Parlamentului, Companiile Turistice din Moldova, în comun cu Asociația Națională a Agenților de Turism (ANAT) vor organiza o manifestație fără culoare politică ”SOS turism Moldova”, în cadrul căreia ele vor cere Guvernului, Parlamentului și deputaților fracțiunilor Parlamentare, Președintelui, să se implice, pentru a găsi soluții în rezolvarea problemelor stringente ale sectorului turistic, apărute în rezultatul efectelor negative ale COVID-19!

Agenții economici din Moldova, care activează în domeniul turismului, subliniază faptul că, începînd cu februarie anul 2020, suferă de o diminuare excepțională și șocantă a vînzărilor, pe de o parte, și un val de cereri de la clienți de anulare a călătoriilor și recuperare a banilor plătiți, pe de altă parte.

Agenții Economici care au o activitate în domeniul Turismului Emițător au menționat că nu au cum să întoarcă banii Consumatorului pentru contractele semnate pînă în 17 martie 2020, prin care Consumatorul urma sa folosească serviciul turistic pentru sezonul estival anului 2020 (martie-octombrie). Banii încasați de către Organizator (și/sau Intermediar) pînă în data de 17 martie au fost transferați la Prestatorii de servicii din străinătate. La rîndul sau, țările de destinație (Grecia, Bulgaria, Turcia s.a.) NU RAMBURSEAZĂ avansurile înapoi!

Ca rezultat, Agentul Economic din motivul incapacității returnării banilor este insultat, agresat de către unii Consumatori și urmărit de Agenția Protecției Consumatorilor din R. Moldova.

Potrivit agențiilor de turism, în lipsa unor măsuri decisive, care ar permite agentului economic să returneze banii consumatorilor pe termen mai lung, acest lucru creează premise pentru insolvabilitate actorilor din sectorul turismului. ”Aceasta va avea un impact de cascadă asupra sectorului care poate fi ruinat peste noapte, îndată după ce Starea Excepționala va fi anulată!”,- spun ei.


În acest sens, companiile de turism cer autorităților să găsească soluții pentru a extinde termenul de rambursare a banilor Consumatorilor în urma rezilierii contractelor semnate de pînă la 17 martie 2020, prin instalarea Moratoriului la p.9 din Art. 1602 din CCRM sau prin elaborarea unui proiect de lege votat de Parlament de urgență, care ne-ar permite rambursarea banilor într-un termen extins de pînă la 540 zile”.

“Nu cerem bani de la Stat! Cerem Moratoriu pe un termen de pînă la 540 de zile! Vrem să întoarcem banii turiștilor și să nu intram în insolvabilitate! Vrem să ne restabilim și sa muncim în continuare acasă!”, au menționat organizatorii acțiunii ”SOS turism Moldova”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?