X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Aflat sub control judiciar, Chirtoacă a explicat cauza accidentului din sectorul Rîşcani

23 aug. 2018,, 13:10   Societate
3084 0

Şoferul troleibuzului implicat în accidentul de la sfîrşitul săptămînii trecute, produs în sectorul Rîşcani al capitalei, se afla atunci pentru prima oară la volanul unui astfel mijloc de transport.

Cel puţin asta spune fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, aflat în prezent sub control judiciar, relatează Noi.md.

Pe o reţea de socializare, Chirtoacă îi apostrofează pe responsabilii de la Regia Transport Electric (RTEC), spunînd că şoferul implicat în accident nu a făcut nicio zi de stagiu.

„Accidente au loc, i se poate întîmpla oricui, dar să pui prima zi omul să meargă la volanul unui troleibuz nou, fără să facă ore de condus aparte pentru a ști ce conduce, asta este o problemă la nivelul directorilor pe care i-ați pus. Faptul că la RTEC nu sînt destui șoferi și taxatori și sînt sute de curse ratate, iar la 1 septembrie nu va avea cine să scoată din parcuri numărul necesar de troleibuze, inclusiv noi, nu-i "spectaculos"?", se întreabă Chirtoacă.

Amintim că doi pasageri s-au ales cu traume ușoare după accidentul de duminică. Victimele au fost transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale, însă internarea lor nu a fost necesară.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?