X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Actrița Ala Menșicov își sărbătorește ziua de naștere

9 feb. 2021,, 15:49   Societate
2615 0

Actrița de teatru și film Ala Menșicov, Artistă a Poporului, angajată a Teatrului Național ”Eugene Ionesco” a împlinit astăzi 60 de ani, informează moldpres.

S-a născut la 9 februarie 1961 în satul Chetriş, raionul Fălești. De mică visa să devină actriță, pentru că, spune ea, este un tărîm pentru cei privilegiați. “Mă simt bine atunci cînd trebuie sa te arunci… să joci. Cînd eram mică, eram foarte inventivă, eram „motorul” tuturor nebuniilor. Cu siguranță ai nevoie de talent, dar și de multă muncă și inspirație”, a afirmat actrița.

Visul a început să se contureze cînd a venit în capitală. După doi ani de studii la Institutul de Arte din Chișinău (astăzi – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), și-a continuat studiile la Școala Superioară de Artă Teatrală ”Boris Șciukin” din Moscova (1981-1985), unde i-a avut în calitate de profesori pe A. Borisov, Alla Kazanskaia, Ion Ungureanu, Evgheni Simonov ș.a. După absolvire, a revenit la Chișinău și a activat la teatrul pentru Tineret ”Luceafărul” (1985-1991).

În 1991, împreună cu Petru Vuctărău și alți 13 actori, a plecat de la ”Luceafărul” și au fondat un teatru ”ambulant”, numit ”Eugene Ionesco”. S-au stabilit temporar în România, unde li se oferă cazare și o scenă în care pot monta și prezenta spectacole. În vara anului 1991, Ala Menșicov împreună cu trupa teatrului revine la Chișinău

A desfășurat o activitate fructuoasă în componența trupei Teatrului ”Eugene Ionesco”, interpretînd numeroase roluri: Tanti Roz din ”Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt, Doica – ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, Femeie - ”Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu, Jacqueline – ”Femeile lui Piasso” de Brian McAvera, Regina Margareta - ”Regele moare” de Eugene Ionesco, Arakdina/Mașa – ”Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec, Doamna Smith – ”Cîntăreața cheală” de Eugene Ionesco, Gertrude – ”Hamlet” de William Shakespeare ș.a.


După o carieră de succes în teatru și film, Ala Menșicov de ceva timp a pus bazele cursurilor de actorie în cadrul teatrului „Eugene Ionesco”. Sunt formate grupe pentru copii, adolescenți, adulți, pentru toți cei care vor să se descopere şi să afle lucruri nebănuite despre ei înșiși. Din 2013 este lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

Pentru activitatea sa, Ala Menșicov a obținut mai multe premii, printre care: Marele premiu pentru Cel mai Bun One-Man-Show Feminin, „Femeile lui Picasso. Jacqueline” (Festivalul Internațional de Teatru GALA STAR, Bacău, România, 2006); Cel mai bun rol feminin, „Elisabeta I”, după Paul Foster (Gala Premiilor UNITEM, 2006); Cel mai bun rol feminin (Festivalului Internațional de Teatru BITEI ’94); Premiul II pentru „Agrișul” de A.P. Cehov (Concursul declamatorilor „A. P. Cehov” Moscova, Federația Rusă, 1985) etc.

Ala Menșicov a fost distinsă cu titlurile onorifice ”Maestru în Artă” și ”Artistă a Poporului”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?