X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Acte false găsite de poliștii de frontieră

19 feb. 2021,, 14:06   Societate
2045 5

Un pasager de pe ruta Republica Moldova-Italia a încercat să corupă un polițist de frontieră din cadrul SPF Cahul după ce asupra sa au fost depistate un permis de conducere și trei cărți de identitate românești cu semne de falsificare. Cercetat pentru uz de fals este și un cetățean al Ucrainei care a prezentat un permis de conducere bulgăresc neveridic.

Primul incident a avut loc în după amiaza zilei de ieri, 18 februarie curent, în jurul orei 15:40, cînd pe sensul de ieșire din țară prin punctul de trecere Cahul s-a apropiat un microbuz cu numere de înmatriculare românești, ce efectua cursa Republica Moldova - Italia. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control mai amănunțit atît mijlocul de transport, cît și pasagerii. Astfel, ca urmare a controlului de linia a doua, asupra unui conațional, în vîrstă de 29 de ani, domiciliat în raionul Cantemir, au fost descoperite un permis de conducere și trei cărți de identitate, eliberate din numele autorităților române. Fiind verificate cu tehnica specială, s-a stabilit că acestea prezentau indici de falsificare.

După ce a fost audiat, tînărul a comunicat că actele i-ar fi fost înmînate în orașul Cantemir, pentru a le transmite unei persoane, cînd va ajunge în România. Despre neautenticitatea documentelor, tînărul nu cunoaște nimic, totuși a încercat să ofere 500 de euro ofițerului de investigații pentru a nu înregistra cazul dat. Acțiunea ilegală a fost adusă la cunoștința Centrului Național Anticorupție, care a intervenit la fata locului si a inițiat o cauza penală pentru corupere activă.

În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvîrșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al.(1) și al.(2), CP a RM. Totodată, persoana a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Cahul.

Cel de-al doilea caz a fost consemnat în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, doar că pe sensul de intrare în țară. Cercetat este un cetățean al Ucrainei care a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere bulgăresc cu indici necaracteristici. Bărbatul și-a continuat călătoria, avînd în posesie și permisul ucrainean, în baza căruia i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat cu mijlocul de transport.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?