Accesul spre cîteva localităţi rămîne dificil

Accesul spre cîteva localităţi rămîne dificil

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că în această dimineață, 20 ianuarie, trasee naționale blocate nu sînt.

Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor rămîne dificil accesul spre localitățile Lipceni și Sîrcova din Raionul Rezina, dar și în Zviozdocica şi Florica din Raionul Căușeni. Potrivit furnizorilor de energie electrică, către ora 07.00, mai rămîneau fără energiei electrică 62 de localități din șase raioane și Uta Găgăuzia, transmite IPN.

Salvatorii și pompierii au avut vineri şapte intervenții pentru deblocarea mijloacelor de transport, fiind tractate zece mijloace auto, inclusiv o ambulanță cu pacient. Acțiunile salvatorilor au fost solicitate pe drumuri locale și trasee din raioanele Șoldănești, Anenii Noi, Criuleni, Taraclia, Dubăsari, Rezina, Orhei și Cantemir. Pentru monitorizarea, prevenirea și lichidarea situațiilor de risc, în toată țara au intervenit 463 de salvatori și pompieri cu 135 de autospeciale.

Potrivit Poliției de Frontieră, către ora 08.00, din cauza drumurilor înzăpezite și întreruperii curentului electric pe partea ucraineană, avea suspendată activitatea punctul de trecere Ceadîr-Lunga – Maloiaroslaveț. La fel, se circulă cu dificultate prin punctul de trecere Săiți-Lesnoe. Restul punctelor de trecere activează în regim normal.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru ziua de sîmbătă, 20 ianuarie, ninsoare slabă. În acest sfîrșit de săptămînă temperaturile vor oscila între  0..+3 grade Celsius sîmbătă şi între -2..+1 grade – duminică. Pe parcursul nopții mercurul în termometre va scădea pînă la -7 grade Celsius. Începînd cu săptămîna viitoare vremea se răcește, astfel încît în noaptea de joi în nordul ţării sînt prognozate temperaturi e -14..-17 grade Celsius.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load