Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

A lucrat cum a vrut: Un agent economic, penalizat cu zeci de mii de lei

28 dec. 2020,, 09:47   Societate
4094 0

Un moldovean a comandat de un agent economic geamuri pentru casă în sumă de 89500. După ce au fost montate, ferestrele s-au dovedit a fi cu defecte.

Bărbatul a sezizat agentul economic despre neconformitățile depistate și i-a cerut preschimbarea pe altele de calitate corespunzătoare sau restituirea banilor, scrie agora.md.

În conformitate cu prevederile legii, în perioada termenului de garanţie, consumatorii depun reclamaţiile cu privire la produsele necorespunzătoare iniţial vînzătorului sau prestatorului, iar odată cu depunerea reclamaţiei, consumatorul prezintă o copie de pe bonul de casă sau o copie de pe alt document care confirmă efectuarea cumpărăturii.

În consecință, a fost întocmit un contract adițional prin care agentul economic se obliga să restitue banii consumatorului în două tranșe. Prima tranșă de 40500 a fost returnată în luna septembrie, iar urmtoarea tranșă compania a refuzat s-o returneze.

În consecință, aceasta a depus o reclamație în adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, prin intermediul căreia i s-au restituit restul sumei în valoare de 49000 lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?