COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

A încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 100 de dolari

A încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 100 de dolari

Un bărbat din Ceadîr-Lunga este cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere activă.

Acesta ar fi propus unui ofițer de investigații din cadrul Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră 100 de dolari pentru ca polițistul să nu-l sancționeze pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

La rîndul său, polițistul de frontieră a sesizat DGT Sud a CNA despre tentativa de corupere, denunțînd propunerea unei mite de 100 dolari. Totul s-a întîmplat în biroul de serviciu din cadrul sediului Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră, iar transmiterea banilor a fost documentată.


În acțiunile lor, ofițerii CNA au fost asistați de Serviciul protecție internă și anticorupție a MAI.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere activă, iar dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă pînă la 5 ani de detenție sau amendă penală de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale. Bănuitul este cercetat în stare de libertate.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load