X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A început sezonul de vînătoare la păsările acvapalustre

4 dec. 2021,, 14:31   Societate
3223 0

A început sezonul de vînătoare la păsările acvapalustre Conform legii, vînătoarea se efectuează în terenurile de vînătoare atribuite Societății Vînătorilor și Pescarilor din Moldova, în baza carnetului de vînător cu însemn holografic pentru anul 2021, fișa de recoltare a vînatului și permisul de armă.

Într-un comunicat remis presei, Inspectoratul General de Poliție menționează că în timpul vînătorii la păsările acvapalustre, se permite ca pe un sector de un hectar să vîneze cel mult patru vînători și se permite tragerea numai în păsările care zboară, cu excepția uciderii păsărilor rănite, care au căzut pe apă, dacă în direcția împușcăturii nu se află alte persoane.

Totodată, se interzice, pentru a evita accidentele, să se tragă asupra păsării la o distanță mai mare de 35-40 m, dacă ea zboară la o înălțime mai mică de 5 metri sau tragerea în pasăre dacă ea se află la o distanță mai mare de 50 m de la vînător.
Totodată din 28 noiembrie 2021 pînă la 15 ianuarie 2022, este deschis sezonul de vînătoare la porumbei (porumbelul gulerat), rațe, lișițe, găinușe de baltă, gîște, fazan, iepuri, vulpi și șacali.

Se interzice vînatul în fondul forestier de stat, ariile naturale protejate de stat și alte zone interzise pentru vînătoare, cît și a speciilor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?