Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

A fost simplificată procedura de constituire a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații

15 dec. 2022,, 13:29   Societate
1885 0

Legislativul a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de lege care prevede eficientizarea gestionării infrastructurii de irigare.

Astfel, a fost simplificată procedura de constituire a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații prin excluderea obligațiunii ca Statutul acesteia să fie aprobat de cel puțin 50% plus unu din membri.

De asemenea, a fost prevăzut faptul că Adunarea generală a asociației va putea decide, cu votul membrilor ce dețin în proprietate sau folosință peste 50 la sută din terenurile aflate în aria de deservire, dizolvarea asociației, dacă obiectivele ei nu mai pot fi îndeplinite sau existența acesteia nu mai este necesară.

Modificările vizează crearea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații la nivel de sector, în cazul sistemelor de irigare cu mai multe sectoare. În cazul sistemelor de irigare amplasate compact, vor putea fi constituite asociații ce înglobează mai multe sisteme de irigare, cu condiția că activitatea acestora nu va afecta negativ funcționarea sistemelor de irigare per general.

Totodată, infrastructura de irigații, aflată în proprietate privată și publică, va putea fi transmisă în folosință asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, în baza contractelor de comodat.


Proiectul de modificare a Legii cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații a fost susținut, în cea de-a doua lectură, cu votul a 53 de deputați.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?