Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A fost reținut liderul grupării criminale vizate în dosarul avionului capturat la frontieră

22 apr. 2022,, 13:29   Societate
2103 0

Capul grupării criminale organizate, vizate în dosarul avionului capturat la frontieră, a fost reținut de polițiștii de frontieră după mai multe măsuri speciale de documentare. Reținerea acestuia a avut loc astăzi, la Chișinău.

În urma acțiunilor speciale de investigație, polițiștii de frontieră în cooperare cu PCCOCS au reușit să stabilească locația persoanei. Potrivit oamenilor legii, încă de la primele ore ale zilei s-a acționat operativ în regiunea sectorului Botanica, municipiul Chișinău, unde a fost reținut urmăritul la nivel internațional.

Este vorba despre cetățeanul moldovean de 45 de ani, locuitor al raionului Briceni. Aceste este acuzat pe trei articole: trecerea ilegală a frontierei de stat, contrabandă și survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova.

În prezent bărbatul este reținut, iar cercetările continuă în sensul efectuării unor percheziții în diferite locații suspecte.

Amintim că în septembrie 2021, pe un cîmp din Edineț a fost depistat un avion AN-2 și reținuți patru cetățeni străini, iar organizatorul infracțiunii – cetățeanul moldovean a reușit să fugă. La sfîrșitul lunii ianuarie curent, PCCOCS a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul care vizează avionul din Ucraina implicat în contrabandă cu țigări.


Scopul transportării cu avionul a țigărilor de contrabandă este investigat de către Poliția de Frontieră și PCCOCS, în cooperare cu autoritățile din Ucraina.

Pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești finale, figuranții din dosar se prevalează de prezumția nevinovăției.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?