Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

A fost prezentat Programul Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității

3 aug. 2022,, 16:00   Societate
1995 0

Programul conține acțiuni și soluții pentru dezvoltarea antreprenoriatului din Republica Moldova și crearea unui spațiu antreprenorial mai incluziv, cu acțiuni specifice de abilitare a femeilor, tinerilor și antreprenorilor migranți.

Documentul prevede măsuri de sporire a educației și culturii antreprenoriale, dezvoltarea funcțiilor de mentorat și ghidare în afaceri, investirea remitențelor în economie pentru a reduce fenomenul migraționist, ecologizarea, digitalizarea afacerilor și promovarea internaționalizării întreprinderilor mici și mijlocii.

De asemenea, programul vine cu soluții pentru cele mai stringente provocări cu care se confruntă antreprenorii : cultură antreprenorială scăzută și lipsa competențelor relevante, cerute de o economie modernă; cadrul de reglementare incomplet; acces limitat la resurse financiare, cu costuri de tranzacție reduse și cerințe rezonabile de garanții; dificultăți în accesare și concurența pe piețele interne, regionale, ale UE și internaționale.

“Dialogul cu întreprinderile mici și mijlocii este un obiectiv fundamental al Ministerului Economiei. De aceea, este nevoie de un program de dezvoltare a antreprenoriatului pentru următorii ani, aliniat cerințelor și necesităților reale ale mediului de afaceri. Avem multe provocări în economia națională, generate de crizele actuale, care au scos la iveală și o serie de probleme structurale, cum ar fi cadrul regulator dificil, cerințele tehnice, fiscale etc. Toate acestea trebuie soluționate pe rînd, pentru ca cei care doresc să inițieze o afacere să o poată face ușor. Ministerul Economiei este deschis și gata să evalueze politicile și reglementările, pentru a identifica barierele care împiedică dezvoltarea businessului, iar agenții economici sînt îndemnați să comunice despre problemele pe care le întîlnesc”, a menționat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

Programul Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026 este elaborat cu susținerea echipei proiectului UE, care acordă suport autorităților în elaborarea documentului.


„Ne așteptăm ca Programul național de promovare a antreprenoriatului și creșterea competitivității să aducă schimbarea în cazul întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova. Cu siguranță, vom contribui la implementarea Programului prin proiectele noastre bilaterale și regionale din cadrul inițiativei EU4Business”, a menționat Gintautas Baranauskas, șeful-adjunct secției cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Programul Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității a fost elaborat în concordanță cu mai multe strategii și programe naționale importante, cum ar fi Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, aliniată atît cu Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu UE, cît și cu Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, precum și cu Programul guvernamental "Moldova Vremurilor Bune".

Pentru a fi implementat, programul dat urmează să fie avizat și consultat public.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?