Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A fost aprobată creșterea claselor de salarizare pentru unele categorii de angajați

22 sep. 2022,, 18:00   Societate
2462 1

Parlamentul a aprobat creșterea claselor de salarizare pentru asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii profesional tehnice. Proiectul de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat în prima lectură.

Totodată, vor fi majorate clasele de salarizare și pentru alte categorii de salariați: consilierul pentru soluţionarea contestaţiilor; unele categorii de personal de specialitate din domeniul expertizei judiciare, formării judiciare, asistenţei juridice garantate de stat; cadrul didactic de sprijin. Potrivit estimărilor, impactul legii va fi de 35,9 milioane de lei anual.

Modificările intervin ca urmare a carențelor cu privire la sistemul de salarizare din sectorul bugetar ce țin de salariile mici ale unor categorii de angajați, poziționarea necorespunzătoare în ierarhia posturilor, nivelul diferențiat de salarizare a unor titluri de funcții care îndeplinesc același tip de sarcini ș.a.

Concomitent, în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, va fi stabilit un spor suplimentar la salariu pentru realizarea sarcinilor prioritare. Sporul, în mărime de pînă la 75% din salariul de bază, vine să stimuleze financiar personalul nemijlocit implicat în realizarea sarcinilor de aderare a Moldovei la UE.

Salariile majorate vor fi calculate pentru luna septembrie și achitate începînd cu luna octombrie a anului curent.


”Prin aceste modificări corectăm acea greșeală care s-a făcut în anul 2018 în grila de salarizare. Era o nedreptate pe care o simțeau foarte mulți. Mă bucur că am reușit să o corectăm”, a spus președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?