Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A fost aprobat Programul de ordine și securitate publică pentru anii 2022-2025

21 dec. 2022,, 12:56   Societate
2434 0

Gradul de siguranță a populației la domiciliu, în comunitate, în mediile de activitate, în traficul rutier și pe drumurile publice va fi sporit. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Programul de ordine și securitate publică pentru anii 2022-2025.

Documentul are drept scop să aducă serviciile de ordine publică mai aproape de oameni, inclusiv printr-o acoperire mai bună a teritoriului, precum și prin dezvoltarea abilităților de comunicare și interacțiune cu cetățenii. Complementar, programul pune bazele unei culturi polițienești orientate spre necesitățile populației. Astfel, reacționarea la apelurile de urgență va fi promptă și eficientă.

În același timp, Programul va asigura uniformizarea procedurilor de intervenție, instruirilor, coordonării și fluxului de informații între subdiviziunile specializate în domeniul ordinii și securității publice, precum și dotarea cu echipament modern a angajaților din prima linie și a structurilor de suport.

Acesta este al patrulea program din cele șase, care urmează a fi aprobate de Guvern, în vederea implementării Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?