8 fragmente din bestsellerurile lumii, despre ce își doresc cu adevărat femeile ©

A sosit primăvara - anotimpul prospețimii și relaxării. Primăvara este perioada în care femeile înfloresc. Postul de radio plăcut și liniștit felicită toate femeile minunate cu ocazia sărbătorii primăverii și frumuseții – 8 Martie.

Radio Relax oferă în dar tuturor femeilor cele mai frumoase fragmente din bestsellerurile lumii, care ne vor ajuta să înțelegem ce își doresc femeile.

Honore de Balzac, „Femeia de treizeci de ani”

Când arhitectul intră în dormitor, fu surprins de frumusețea Cesarinei și rămase încremenit. Cesarine ieșise din odăița ei în haine de dimineață, proaspătă și trandafirie. Blondă și zveltă, cu ochi albaștri, oferea privirilor artistului acea mlădiere, atât de rară la Paris, care rorunjește carnația cea mai delicată și nuanțează cu o culoare iubită de pictori: albastrul venelor a căror rețea palpită în albeața tenului. Părul ei bogat, crescut pe frunte întocmai ca al tatălui ei și ridicat în sus, astfel încât să se vadă gâtul frumos, unduia prin părți în bucle rotunjite. Frumusețea ei nu era nici frumusețea unei lady, nici cea a duceselor franceze, ci rumena și rotunda frumusețe a flamandelor lui Rubens.

Emile Zola, „La paradisul femeilor”

Când îi vorbea astfel, când îl vedea atât de emoționat, de cutremurat, nu mai știa de ce i se împotrivește. Și nu găsi răspuns decât mai târziu, în adâncul firii sale de fată sănătoasă – mândria și rațiunea care o țineau dârză în încăpățânarea ei de fecioară. Dintr-un instinct al fericirii, din nevoia de a duce o viață liniștită se încăpățâna, și nicidecum din virtute. Ar fi bucuroasă în brațele acestui bărbat cu trupul înfrânt, cu inima cucerită, dacă n-ar fi resimțit o revoltă, un aproape dezgust în fața dăruirii integrale a ființei sale, azvârlită în necunoscut a doua zi. Amantul o umplea de teamă, de acea teamă nebună pe care o simte femeia la apropierea masculului.

Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile”

Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii.

Mario Vargas Llosa, „Rătăcirile fetei nesăbuite”

Lily dansa într-un ritm înnebunitor și cu multă grație, zâmbind și fredonând versurile cântecului, ridicând brațele, dezvelindu-și genunchii și mlădiindu- și șoldurile și umerii în așa fel încât tot trupșorul ei – pe care fustele și bluzele purtate de ea îl modelau cu atâta maliție, evidențiindu-i rotunjimile – părea să se înfioare, să vibreze și să ia parte la dans din creștet până-n tălpi. Vai de cine dansa mambo cu ea, căci cum să ții ritmul fără să fii atras în vârtejul îndrăcit al acelor picioare fără astâmpăr? Imposibil! Rămâneai de căruță de la bun început, conștient că ochii tuturor perechilor erau ațintiți pe Lily și pe isprăvile ei la mambo.

Anaïs Nin, „Jurnal”

Femeilor, puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi pe voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre o ţară interzisă, descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte.

Margaret Mitchell. „Pe aripile vântului”

În acest an primăvara venise devreme, întovărăşită de ploi calde şi scurte, de izbucnirea florilor trandafirii ale piersicilor şi de salbele de flori ca stelele care împânziseră balta întune­cată şi colinele îndepărtate. Arăturile erau aproape sfârşite şi splendoarea purpurie a asfințitului accentua culoarea braz­delor de curând răsturnate în argila roşie a Georgiei. Întors de fierul plugurilor, pământul umed şi înfometat aştepta semin­țele de bumbac, bătând în roşu pe creasta nisipoasă a brazde­lor, şi în purpuriu, în roşu aprins sau în cafeniu acolo unde umbrele cădeau pe marginile brazdelor. Clădirile plantației, cu zidurile lor de cărămidă date cu var, păreau o insulă în mijlo­cul unei mări roşii dezlănțuite, ale cărei valuri unduioase, sinuoase, pline de vârtejuri, ar fi fost pietrificate în clipa când erau gata să se prăvă- lească cu spuma lor trandafirie.

Liviu Rebreanu, „Jar”

Liana nu poate fi ținută sub obroc. Trebuie să iasă, trebuie să primească. Azi-mâine poate să se mărite. De fapt, ea ține mult la Universitate, e studentă eminentă, numai bile albe, peste un an va avea și licența în buzunar. În vremurile acestea, când până și sergenților de stradă li se cer studii, nu strică să aibă și fata o diplomă, măcar ca o rezervă pentru orice eventualitate. Deși cariera cea mai sigură pentru fete tot măritișul rămâne, dacă nemeresc un bărbat bun, Liana nu admite înțelepciunea asta, firește. Ea vrea o profesiune, banul ei din munca ei, să poată fi totdeauna independentă, chiar de s-ar mărita. N-ar suferi, zice, să ajungă la cheremul nimănui. Femeia trebuie să fie egala bărbatului, nu sclava lui... Rosmarin zâmbea de câte ori o auzea vorbind așa. Era convins că viața are să-i ajusteze teoriile...

Honore de Balzac, „Ironia celor treisprezece”

Ducesa i se păru cea mai naivă, cea mai neprihănită dintre iubite și făcu din ea femeia visurilor lui. Plecă fericit că a izbutit, în sfârșit, să-i smulgă atâtea dovezi de iubire, încât i se părea cu neputință să nu fie de aici înainte pentru ea, un soț tainic, a cărui alegere era încuviințată de Dumnezeu. Cu un astfel de gând și cu candoarea celor ce simt toate îndatoririle iubirii cândîi savurează plăcerile, Armand se întoarse domol spre casă. O luă de-a dreptul cheiurilor, ca să poată vedea cât mai mult din spațiul ceresc. Ar fi vrut să lărgească firmamentul și lumea întreagă, simțindu-și inima mărită!