X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

62 de procurori, judecători și doctori în drept vor să ajungă avocați

24 ian. 2022,, 12:15   Societate
4689 2

Cel puțin 62 de procurori și judecători, aflați în demisie sau care încă își mai exercită atribuții, precum și juriști doctori în drept vor să ajungă avocați. Aceștia au solicitat să fie admiși în profesie fiind scutiți de efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare. Comisia de licențiere urmează să se întrunească marți, 25 ianuarie, în ședință pentru a examina solicitările, transmite bizlaw.

Lista completă a persoanelor care vor să ajungă avocați în baza art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură sînt:

Adriana Bețișor, fost procuror;
Victor Furtună, procuror;
Mircea Roșioru, procuror;
Maria Negru, judecător;
Victoria Lanovenco, procuror;
Adrian Mircos, procuror;
Maxim Motînga, procuror;
Sergiu Furdui, fost judecător;
Timofei Osadcenco, procuror:
Alexandr Diulgher, procuror;
Artur Sîrbu, procuror;
Ion Brînza, procuror;
Irina Maxim, judecător;
Eugen Balan, procuror;
Aliona Nesterov, procuror;
Valeriu Cîrlan, procuror;
Teodor Papuc, doctor în drept;
Mihail Pascal, procuror;
Ion Dulgheru, procuror;
Ivan Rapeșco, procuror;
Alexandru Botnaru, procuror;
Serghei Trofimov, procuror;
Violeta Cojocaru, doctor în drept;
Veaceslav Cerba, doctor în drept;
Vasile Golban, procuror;
Ion Nașco, judecător;
Alexandru Caraman, procuror;
Gheorghe Reniță, doctor în drept;
Armen Oganisean, procuror;
Alexei Buțenco, procuror;
Valeriu Sîrbu, procuror;
Taras Patraman, procuror;
Sergiu Secrieru;
Vasile Plevan, procuror;
Andrei Baeșu, fost procuror;
Vera Macovei, doctor în drept;
Elena Jenunchi, doctor în drept;
Evgheni Hadji, procuror;
Vadim Prisacari, procuror;
Aurelia Toderaș, judecător;
Victor Plugaru, judecător;
Tudor Bordan, procuror;
Zinaida Talpalaru, judecător;
Tudor Gratii, procuror
Iuri Lealin, procuror;
Roman Dorogan, procuror;
Vitalie Busuioc;
Anatolie Bănărescu, executor judecătoresc;
Oleg Ciumaș, judecător;
Eugeniu Novac, fost procuror;
Carolina Vidrașcu-Brînza, procuror;
Marin Tomac, procuror;
Dumitru Rața, procuror;
Oleg Pohilă, doctor în drept;
Sergiu Caraman, judecător;
Elena Petrea (Pruneanu), procuror;
Ion Caracuian, procuror;
Dumitru Purici, procuror;
Tatiana Furtună, procuror;
Eugeniu Bejenaru, judecător;
Victor Cazacu, procuror;
Fiodor Colța, procuror.

Potrivit legislației în vigoare, sînt scutite de efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare persoanele care:

dețin titlul de doctor în drept;
au cel puțin zece ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror, dacă, în termen de șase luni după demisia din funcția respectivă, au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat;
au cel puțin zece ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror și care, după demisia din funcția de judecător sau procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului, dacă, în termen de șase luni după demisia din funcția deținută în domeniul dreptului, au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat;
au cel puțin șase ani vechime în muncă neîntreruptă în funcția de judecător sau procuror, fiind absolvenți ai cursurilor de formare inițială a judecătorilor sau procurorilor din cadrul Institutului Național al Justiției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?