X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

36 de polițiști de frontieră, diagnosticați cu Covid-19

17 apr. 2020,, 07:40   Societate
9341 0

36 de polițiști de frontieră au fost diagnosticați cu Covid-19, de la începutul pandemiei, în Moldova, iar în trei dintre cazuri, au fost infectați și membrii familiilor acestora.

Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către consiliera în comunicare a ministrului de Interne, Alina Zbancă.

La moment, 26 dintre cei 36 de polițiști de frontieră infectați sînt internați în instituțiile medicale din capitală și din țară, majoritatea dintre ei - la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne.

Trei polițiști s-au vindecat și au fost externați deja, iar alți 7 se află în autoizolare.

Totodată, în trei dintre cazurile de contaminare, au fost infectați și membrii familiilor polițiștilor de frontieră. Potrivit Alinei Zbancă, printre cei infectați nu sînt copii.


Consiliera în comunicare a ministrului de Interne ne-a mai informat că toți angajații cu suspecție la Covid-19 sau care au fost în contact cu alți infectați au trecut testul de laborator.

Pînă astăzi, 54 de angajați ai Ministerului de Interne au fost diagnosticați cu noul tip de coronavirus.

Acum două zile, șeful statului a declarat că toți angajații din prima linie implicați în depistarea cetățenilor cu Covid-19 și tratarea acestora vor primi o indemnizație unică de 16 mii de lei, în cazul în care s-au contaminat și ei cu noul tip de coronavirus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?